"Lupul este acel animal care arata ca un caine, dar este un Spirit Mare."

Noaptea trecuta am visat lupi… Stiu doar ca trebuie sa ma bucur. In taramul lui Morfeu, daca visezi lupi, inseamna fara doar si poate – prieteni. Straniu, pentru ca, in mod paradoxal, daca iti apar caini in vis, semnificatia este clara - dusmani! Mai mult ca sigur reminiscente din vremuri imemoriale cand nu exista ura sau frica intre lup si om, iar cainii abia atunci se nasteau.

Lupul zilelor noastre a aparut pe scena Naturii acum circa 4-5 milioane de ani. Stramosul sau, denumit stiintific Canis dirus, era foarte asemanator lui, doar ca avea picioarele proportional mai scurte, era de doua ori mai mare, se hranea preponderent cu cadavre si inspaimanta vietuitoarele din America de Nord. Cel mai mare dintre cainii salbatici, lupul este pradatorul cheie in toate ecosistemele unde se intalneste. Animale extrem de adaptabile, lupii au cucerit munti si stepe, paduri temperate, Taigaua si Tundra, chiar si deserturi, fiind, in trecut, cea mai raspandita specie de mamifere dupa oameni. Astazi, cele mai stabile populatii au ramas cele din Siberia, Alaska si Canada. Talia si greutate sa variaza considerabil, ambele cresc proportional cu latitudinea si temperaturile reci. Lupii sunt construiti pentru efort continuu si rezistenta indelungata. Au trasaturi croite pentru calatorii indelungate: pieptul adanc si ingust, picioarele lungi si puternice. Labele lupului sunt adaptate pentru alergat pe terenuri cat mai variate, in special pentru zapezi mari. Au o mica membrana intre degete care-i permite sa nu se afunde in zapada in timpul vanatorii, ilustrand perfect proverbul rusesc “Pe lup il hranesc picioarele”. Uneori lupul pare mai masiv datorita blanii groase alcatuite din doua straturi de par. Primul strat, format din peri aspri, inlatura usor apa, noroiul si praful. Al doilea protejeaza contra gerului si umezelii. Lupii naparlesc primavara si toamna. Culoarea blanii variaza mult de la nuante diverse de gri-sur pana la alb pur sau chiar negru intens. Lupii cu blana deschisa au intotdeauna ochii inchisi la culoare, cai cu blana intunecata au ochii luminosi stralucitori.

Prin excelenta animale sociabile, lupii au dus la perfectiune conceptele de familie si clan. Univers si centru al vietii lupului, haita are caracteristici unice in lumea animala. Este compusa de obicei din 6-8 lupi, dar in unele cazuri au fost observate haite de pana la 40 de indivizi. Marimea ei este influentata de teritoriu, personalitatile membrilor si abundenta prazii. Haitele se formeaza la inceputul iernii si incep sa cutreiere neobosite in cautarea prazii. Un lup singur poate vana orice animal de la soarece la caprioara.

Identitate. Haita. Supravietuire 

Totul se schimba radical cand se strang mai multi lupi. Atunci intra in alerta toate animalele: cerbi, mistreti, mufloni, boi moscati, reni, chiar si bizoni adulti sau ursi tineri sau prea batrani sa se apere de moartea sigura. Haita ucide, clar si sigur! Conducerea este intotdeauna asigurata de 2 lupi, masculul alfa si femela alfa – ei se hranesc primii din prada doborata, tot ei au drept de viata si de moarte in interiorul haitei. Din toata haita, ei singuri au dreptul de imperechere; celelate lupoaice nu se imperecheaza si dau raportul neconditionat lupoaicei sefa. Aceleasi datorii au si lupii masculi fata de conducatorul haitei.

Lupii alfa isi sunt extrem de fideli unul altuia. Ierarhiile haitei sunt determinate mai degraba de razboiul psihologic decat de inclestarea luptei, iar obtinerea unei pozitii inalte se bazeaza mai degraba pe atitudine si personalitate decat pe marime sau forta. Rangul unui lup nu este niciodata batut in cuie, nici macar cel al lupilor alfa. Haitele sunt in razboi neincetat unele cu altele, cand doua haite isi disputa teritoriul sau prada, de cele mai multe ori moartea apare brusc in randul lupilor…

In timpul vanatorii, lupii selecteaza cele mai batrane, bolnave sau slabite animale. Odata izolata victima, lupii ataca din toate unghiurile tintind gatul si abdomenul, astfel incat moartea survine repede si fara dureri.

La masa, un lup consuma in medie circa 3 kg de carne, insa lasat singur la prada termina fara probleme chiar 10 kg. Februarie este luna nuntilor lupesti. 60 de zile mai tarziu, intr-o vagauna ascunsa sub copaci, stanci sau hatisuri cat mai innaccesibile, apar pe lume cele mai pretioase comori ale haitei. Pentru primele 3 saptamani din viata, cei 1-14 puiuti de lup nu parasesc siguranta si caldura vizuinii. Mama sta cu ei timp de 2 luni, hranindu-i cu lapte in prima luna, apoi lupusorii trec gradat la un regim bazat pe carne regurgitata special pentru ei de toti membrii haitei. La circa 6 luni isi schimba dintii si incep sa participe la vanatoare. Dupa un an de zile sunt aproape adulti, parasind haita la 2-3 ani cand sunt maturi sexual, gata sa reia ciclul vietii de lup.

Primul invatator 

Se pare ca nici un alt animal nu a strans in jurul sau atatea legende, mituri si povesti precum lupul. Numai in privinta simbolisticii lupului se pot scrie biblioteci intregi, intr-atat de important a fost acest animal pentru omenire. A intemeiat orase si a fost doica multor popoare. Spirit redutabil ce dadea tarcoale primelor asezari, a fost preluat de shamani drept initiator si cunoscator al puterilor tainice ale Naturii.

In Antichitatea Greaca era simbol si atribut solar al lui Apollo; templul zeului situat in padurea sacra de langa Atena se numea Lukaion, adica Taramul Lupului. Mai tarziu, Aristotel isi expunea invataturie in acest loc. De aici vine originea cuvantului “Liceu”, institutie scolara frecventata inital de “lupii tineri”. In confreriile razboinice, alaturi de marile feline, ursi sau vulturi, lupul este principalul initiator si calauzitor in dobandirea spiritului si virtutilor martiale. De la temutii bersekeri ai vikingilor la indienii preriilor, lupul a fost totem universal al luptatorilor.

Stramosul tuturor mongolilor este Lupul Albastru Celest. Acesta a fost atat de iubit si admirat incat mongolii si-au inspirat temutele manevre de lupta ale imbatabilei cavalerii mongole dupa tertipurile haitelor de lupi care ataca neostoit turmele de cerbi si gazele din stepele Asiei. Insasi Mustafa Kemal, intemeietorul Turciei moderne, a fost supranumit de partizanii sai "Lupul Cenusiu", in amintirea lupilor adorati de toate popoarele turcice. Mai aproape de zilele noastre lupul revine drept simbol al libertatii si nesupunerii totale in Cecenia.

“Ne-am nascut in miez de noapte si lupoaicele ne ingrijeau / Dimineata in urlete de lei ne-au fost date nume” spun primele versuri din imnul cecen. A fost ales reprezentant national de ceceni cu toate ca ursul este mai puternic, iar tigrul mai feroce, tocmai datorita acestei dorinte nestavilite de libertate ce prevaleaza la acest animal. Nu veti vedea niciodata lupi dresati sau imblanziti total. Iar cecenii, popor vechi de peste 3000 de ani, pretuiesc libertatea. In celalalt colt de lume, in Europa, lupul are mai degraba o faima sumbra. Sub forma lui Cerber, stapaneste portile Infernului, iar Hades, zeul Tartarului poarta o mantie din piele de lup care-l face invizibil. In mitologia scandinava Fenrir, lupul urias, fiul lui Loki, il ucide pe Odin si declanseaza Ragnarok (Sfarsitul lumii).

Fratele tradat 

Caracterul ambivalent al lupului este definitoriu pentru el. Daca in trecut era animal sacru, odata cu Evul Mediu nu a existat un alt animal mai demonizat, urat, temut si in consecinta vanat pana la extinctie. Poate doar Sarpele… Ura irationala a plebei ignorante si a clerului bigot, alimentate de povesti gen "Scufita Rosie", "Petrica si lupul", "Fiara din Gevaudan", superstitia varcolacilor sau "Cei trei Purcelusi" au inspaimantat generatii intregi de copii si au dus, in final, la disparitia lupilor din multe parti de lume.

Astazi nu mai exista lupi in majoritatea tarilor Europei Occidentale, iar in Statele Unite au disparut total cu exceptia Alaskai si a Michiganului. Lupii nu au atacat niciodata oamenii, nici macar iarna, in haita. Singurele cazuri s-au datorat lupilor atinsi de turbare. Portretul cel mai apropiat de realitate al lupului este cel ilustrat in " Cartea Junglei" a lui Kipling. Supravietuirea lupilor pana astazi este o minune daca tinem cont ca inca din antichitatea romana, prostituatele erau numite lupoaice, de aici etimologia cuvintelor lupanar-bordel. Iar in folclorul francez, despre o fata care a facut dragoste pentru prima data se spune ca “a vazut lupul”. Cu asemenea background nu se lauda multe animale…

Lupii si Romanii 

Legatura dintre lupi si daci este cea mai cunoscuta imagine pe care o avea antichitatea referitor la stramosii nostri. Dupa anticul Strabon, dacii au fost astfel numiti dupa cuvantul Daoi - lup in frigiana. Steagul dacilor, dragonul cu cap de lup este unic in lume. Se mai presupune ca isi trageau numele de la un stamos mitic – Kandaon, zeu al razboiului peste toate triburile trace. Unii cercetatori cred ca era un simbol al sanctuarelor Daciei. Dacii adorau cu sfintenie pe cel considerat capetenia lupilor, tainicul Lup Alb.

Legende uitate spun ca el a fost alaturi de daci si la caderea Sarmizegetusei, se mai povesteste ca tot spiritul Lupului Alb l-a vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre pestera care sa-i ofere adapost. Ziua Sfantului Andrei, precum si cea a Sfantului Petre, alt patron al lupilor, erau tinute la mare respect in lumea satului. De Boboteaza se crede ca lupii vaneaza diavolii alungati de sfintirea apelor. Ghid pentru lumea de dincolo, lupul este omniprezent in folclorul romanesc drept insotitor credincios al “dalbului de pribeag”.

Armonia dintere lupi si romani s-a sfarsit brusc si brutal odata cu instaurarea comunismului. Prin anii ’60 comunistii au sfidat ridicolul si au aratat ca prostia nu are margini cand au condamnat lupii in cadrul unei plenare. Declarat drept "Dusman al poporului si al clasei muncitoare ce trebuie starpit cu orice mijloace", lupii au fost supusi unei adevarate campanii de exterminare, in care erau ucisi de padurari chiar si puii abia nascuti din vizuini. Astazi mai supravietuiesc circa 2.500 de lupi, majoritatea in judetele Hunedoara, Caras-Severin, Sibiu, Maramures, Suceava si Valcea.

In ciuda numarului lor mic si a faptului ca sunt o specie pe cale de disparitie, inca se mai vaneaza lupi in Romania… Sa speram ca odata cu intrarea Romaniei in UE (ocazie cu care lupii Europei si-au triplat efectivele), si acest magnific animal va avea parte, dupa mult timp, de o binemeritata protectie. Nu stiu unde va ajunge aceasta lume pierduta in lupta cu propria-i entropie. Vreau doar sa cred ca dincolo de caracatita de beton a marilor orase care ne prinde incet, incet, lupii inca vor alerga, iar urletul lor va continua sa strapunga noptile reci cu luna plina!

WICCA

Scott Cunningham  defineste Wicca ca fiind o religie contemporana, pagana, cu radacinile spirituale puternic ancorate in cea mai pura comuniune cu natura.

Wicca este un sistem spiritual care incurajeaza gandirea libera a fiecarui individ in parte; o religie neopagana, politeista, toleranta, care nu are pretentia de a fi nici singura cale, nici cea mai buna. Nu vei auzi niciodata un adevarat wiccan care sa sustina ca religia sa se situeaza mai presus de altele.

Wicca este o miscare spirituala neuniforma, fiecare individ sau coven putand adapta ideologiile la propria sa personalitate. Totusi, wicca nu este orice si oricum, presupune cunoastera filosofiei pagane si a sistemului sau de valori. Exista cateva puncte comune esentiale, intre cei ce se numesc “wicca”:

        - Iubirea Vietii
        - Iubirea si respectul Naturii, cea mai mare grija a unui wiccan fiind prezervarea   ei.
        - Recunoasterea duala a manifestarii divine.
        - Viata in armonie cu sine si mediul inconjurator.

Wicca incurajeaza intelegerea naturii pe care o intelege ca manifestare a Divinitatii (natura este Mama Terra, animata si incalzita de energiile solare), si ne invata ca suntem responsabili de actiunile noastre.

Un wiccan va incerca sa aduca omagiu vietii prin toate manifestarile sale, vizibile sau invizibile, si va vedea Natura ca pe o creatie Divina.

Care este “esenta” wicca? Pe scurt as putea spune: “uniunea fericita cu natura”. Intelegerea si iubirea acesteia ne va determina sa relativizam egoul nostru si sa ne concentram atentia asupra celorlalti, asupra comunitatii. Natura este leaganul nostru, prin ea se exprima Zeul si Zeita, si tot ea ne daruieste o parte din energia folosita in ritualuri.

Pentru wiccani folclorul, legendele si miturile sunt un rezervor al cunoasterii transmise din cele mai vechi timpuri, prin practicile si credintele populare.

De asemenea, wicca se inspira si din culturile traditionale care subzista inca in zilele noastre, si a caror practici si expresii culturale sunt in acord cu conceptele wiccane.

Elementele: pamant, apa, aer si foc sunt recunoscute ca fiind la baza oricarei creatii. Prin intelegerea acestor elemente, obtinem intelegerea esentei naturii si esenta propriei noastre vieti.

Atunci, ce este wicca? … O religie, o filosofie, magie sau mod de viata? Ea  este cate putin din toate.

Wicca este o religie politeista, care ne invata ca FIECARE poate a avea o relatie cu divinitatea, daca doreste si daca se face o distinctive intre ritualurile care onoreaza schimbarea de anotimpuri si cele care onoreaza zeii. Wicca nu este nici o alta forma de crestinism si nici nu este nici  impotriva lui.

CELE CINCI PRINCIPII ALE CREDINTEI WICCA
1. Nu rani pe nimeni, fa ceea ce iti place
2. Legea karmica
3. Etica responsabilitatii de sine
4. Etica permanentei  dezvoltari a sinelui
5. Etica daruirii

Punctul central al credintei Wicca este: Nu rani pe nimeni, fa ceea ce iti place. Daca o actiune poate cauza un rau, fizic sau emotional, atat unui alte persoane cat si tie, este bine sa o eviti. Trebuie sa incerci in permanenta sa acorzi ajutor si niciodata sa nu ranesti pe nimeni in mod intentionat. Trebuie sa cantaresti actiunile tale, si sa iei decizia corecta fara a te rani pe tine sau pe cei din jurul tau.

Legea Karmica

Legea Karmica inseamna ca ceea ce faci intotdeauna influenteaza ceea ce ti se intampla. Daca faci bine, vei primi bine, daca faci rau, vei primi rau. Legea aceasta se gaseste in toate religiile, atat vechi, cat si moderne.

Etica responsabilitatii de sine

Wicca cred ca viata ne este guvernata de liberul arbitru. Orice decizie, fapta pe care o facem sunt doar responsabilitatea noastra. Nu putem da vina pe nici o putere sau persoana, noi suntem singurii responsabili de gandurile si actiunile noastre. 

Etica permanentei dezvoltari a sinelui

Este in stransa legatura cu legea karmica. Wicca afirma ca fiecare trebuie sa incerce in mod constant sa se dezvolte pe plan spiritual, dar in acelasi timp trebuie sa incercam sa extindem aceasta responsabilitate a dezvoltarii spirituale si asupra a ceea ce ne incomjoara. Ecologia este esentiala pentru o religie care considera ca natura este de esenta divina, si chiar si cele mai simple gesture ale noastre pot avea un strop de divinitate, daca sunt facute cu simplitate si cu ganduri curate. Invatand si promovand toleranta, armonia rasiala, dragostea pentru arta si istorie, ne dezvoltam pe plan spiritual. Este vital ca sa ne traim viata in pace.

Etica acordarii (sincronizarii)

Trebuie sa tindem sa fim in accord cu divinul. Exista trei forme in care divinul se manifesta:
1. Noi suntem de esenta divina.
2. Zeii si alte puteri sunt de esenta divina.
3. Universul insusi este de esenta divina.

1. Noi suntem parte a divinitatii, asta inseamna ca ritualurile, precum meditatia, sau muzica si dansul si chia folosirea de Magick ne ajuta sa fim in permanent contact cu partea divina din noi.

2. Divinul din zei si alte puteri defineste modul in care Wicca relationeaza cu acestea.
Zeii saun parinti iubitori, si nu divinitati razbunatoare. Ritualurile Wicca dedicate zeilor sunt mai degraba o celebrare a naturii, in care se combina divinul din zei cu cel din univers, prin marcarea ciclurilor lunare.

3. Divinul din univers este impartit in trei categorii:  Gaeismul, Pamantul este o fiinta si fiecare fiinta, animal, planta sau mineral sunt parte a acestei finite atotcuprinzatoare, care uneori este numita zeita Gaea sau Gaia. Animismul, care sustine ca fiecare lucru, fiinta sau fenomen au propriul lor suflet. Divinul se manifesta deasemenea in ciclurile universului, precum cel al decaderii celeste, a recoltelor, a nasterii- mortii- renasterii.

Wiccanii folosesc numeroase simboluri, de la crucifixe la steaua lui David, cel mai important element al acestei religii este pentagrama, fiecare dintre cele cinci puncte ale acesteia reprezentand unul dintre cele cinci elemente clasice, dimpreuna cu ideea ca omul, cu cele cinci extremitati ale sale, este un microcosmos in Univers. Asadar, wiccanii cred in cele 5 elemente clasice – aer, foc, apa, pamant si eterul (sau spirit) care le uneste pe toate; cu toate acestea, spre deosebire de grecii antici, se raporteaza la aceste elemente in sens mai mult simbolic decat ad literam. In mod traditional, fiecare element este asociat cu un punct cardinal: aerul cu estul, focul cu sudul, apa cu vestul, pamantul cu nordul, iar spiritul cu centrul. Cele cinci elemente sunt invocate in foarte multe ritualuri magice wiccane, insa joaca un rol deosebit in consfiintirea Cercului Magic. Numai o mica parte a vrajitorilor batrani si foarte experimentati pot face vraji in lipsa cercului magic; asadar acesta este un element central al practicilor vrajitoresti, precum si a diverselor sarbatori si festivaluri wiccane. De cele mai multe ori, sabatul de vrajitori si vrajitoare se strange si invoca Gardienii celor patru puncte cardinale, dimpreuna cu cele cinci elemente. Numai dupa ce cercul magic a fost trasat si este activ, wiccanii isi pot incepe ritualurile, de obicei prin rugaciuni adresate Zeului si Zeitei.
Wiccanii cred ca magia este o lege a naturii, neinteleasa de stiinta contemporana, dar care poate fi manipulata prin vrajitorie. In timpul numeroaselor ritualuri, wiccanii traseaza cercul magic care le confera putere si apoi incep sa produca vraji de dragoste, de fertilitate sau pentru alungarea influentelor negative. Desi marea majoritate a wiccanilor nu sunt vrajitori, toti cred in magie, pretinzand ca au vazut cum aceasta functioneaza si chiar produce schimbari in lumea inconjuratoare. Ei vad magia drept arta de a provoca schimbari prin puterea vointei sau stiinta de a controla fortele secrete ale naturii. Pe vremea lui Gardner, pentru a se feri de prejudecati si de controverse, multi wiccani, printre care Alex Sanders si Doreen Valiente isi defineau vrajitoria drept magie alba, in contrast cu cea neagra, asociata in mod traditional cu diavolul si satanismul, insa astazi foarte putini mai tin la aceste titulaturi.

Pentru a-si duce la capat ritualurile, wiccanii se folosesc de o serie de instrumente magice, printre care un cutit (cunoscut drept athame), o bagheta, o figurina, un potir, o coada de matura (numita besom), o caldare, lumanari, tamaie si o secera. In interiorul Cercului, se construieste un altar pe care aceste unelte sunt dispuse intr-o ordina anume, dimpreuna cu statuete ale Zeului si Zeitei.

Iata cateva din  marile ritualuri magice:

    * ESBATUL se desfasoara in fiecare noapte cu luna plina si este, mai mult, un prilej de distractie si socializare./

    * ADUCEREA LUNII – Marea Preoteasa a Sabatului intra in transa si o roaga pe Zeita, simbolizata de Luna, sa-i intre in trup si sa o posede. De-a lungul intregii transe, Marea Preoteasa vorbeste si se comporta precum Zeita.

    * SARUTUL DE CINCI ORI, cum ii spune si numele este un ritual prin care se saruta cinci parti ale corpului considerate sacre

    * WICCANAREA este echivalentul botezului crestin. Parintii prezinta pruncul celor doi preoti, iar acestia il binecuvanteaza si la randul lor il prezinta Zeului si Zeitei, cerandu-le acestora protectie. In conformitate cu principiul liberului-arbitru, foarte sanatos in randul Wicca, copilul cu pricina nu devine wiccan, iar cand creste nu se asteapta de la el sa urmeze neaparat religia parintilor.

    * ROATA ANULUI  este un ciclu de 8 festivaluri sabatice care impart anul calendaristic in mod egal. Cu aceste ocazii se fac profetii, se primesc noi ucenici si au loc comemorari specifice fiecarei perioade.

Vampirii energetici

 

                                         METODE DE APARARE   
      Aşadar, am încercat să studiez unul dintre fenomenele cele mai complicate. Pe cît de dificile sînt percepţia şi înţelegerea sa, lupta împotriva lui şi a efectelor sale, pe atît de des se întîlneşte în viaţa de toate zilele. Este vorba de aşa-numita intervenţie energetică. Se poate spune şi astfel: atacul psihic.
De ce se întîmplă aşa ceva? Cum se resimte? In ce constă pericolul? Să încercăm să răspundem la întrebările puse. Ce ne trebuie pentru aceasta? Experienţa vieţii şi, înainte de toate, o minte deschisă cunoaşterii, desprinsă din plasele raţionalismului. Ne-am obişnuit să vedem doar o parte a lumii. Ceea ce răzbate cîteodată întîmplător, „printre rînduri", din Cartea Vieţii se întîmplă să fie greu de captat. Uneori, dimpotrivă, scînteia cunoaşterii poate fi ascunsă sub un strat gros de reziduuri mistice.
Primul pas: să detectezi pentru tine acest hotar îngust dintre „mistică" în conştiinţa domestică (ceva ce parcă nici nu există) şi realitatea supusă legilor pînă la deformare. Al doilea pas trebuie să fie pătrunderea treptată şi atentă în profunzimea acestei stări intermediare. Tocmai atunci se iveşte şi posibilitatea de a avea asupra tabloului adevărat al vieţii un punct de vedere cît de cît corespunzător. Partea raţională este reprezentată în concluziile mele de ştiinţa tradiţională. Ei bine, cum se împotriveşte ea şi nu vrea să admită concurenţa! Consolidîndu-se temeinic pe tot parcursul secolului al XlX-lea, secolul cercetărilor şi descoperirilor fundamentale, a fost mfrîntă în mod extrem de neplăcut de cele mai recente cercetări.
Dar şi ştiinţa trebuie să se schimbe, să recunoască şi ea că tradiţia şi drumul bătut sînt limitative şi să se dezvolte. În continuare partea „mistică , ceea ce este iraţional şi inaccesibil înţelegerii, trebuie căutată în feluritele învăţături filozofice şi în religiile diferitelor popoare. Şi nu este obligatoriu să fii excesiv de perspicace pentru a descoperi ce multe au în comun ideile unitare care le străbat. Surprinzător prin frumuseţea şi construcţia lui este sistemul de cunoştinţe alcătuit de străvechii învăţaţi orientali. Respectivele cunoştinţe au fost receptate şi uşor reformulate de ocultismul occidental. Astfel că, împreună, oferă acea metafizică în care m-am obişnuit să cred şi de care mă folosesc bazîndu-mă pe terminologia şi semnificaţiile ei.
Studiind problema luată în colimator în această lucrare, intervenţiile energetice, caut iar şi iar sprijin şi explicaţii în această ezoterică - adică neştiută de toţi şi într-o oarecare măsură tainică - ştiinţă.
In natură schimbul energetic se realizează permanent, în lumea energiei trăieşte şi de asemenea există omul. Toată viaţa lui este un circuit energetic în diferite doze de emisie şi absorbţie. Cînd omul produce el însuşi energie necesară pentru a exista în raport cu ceilalţi oameni, îşi dăruieşte energia, primind-o în schimb pe a altora, în felul acesta oamenii relaţionează, fac schimb de senzaţii, de strîngeri de mînă, de sentimente, cuvinte, gînduri. Dar unii oameni, ca urmare a unei imaturităţi sufleteşti şi a lenei sau însuşirilor egoiste, preferă să ia mai mult decît oferă. Captîndu-şi energia necesară, ei comit atacuri energetice - în esenţă, un furt de forţe vitale.
Aceasta se evidenţiază mai mult sau mai puţin conştient sau inconştient, dar cît de frecvent este fenomenul scapă închipuirii multora. Nu trebuie uitat că noi nu trăim pe pămînt doar aşa, de florile mărului, şi că în fiecare dintre noi are loc în permanenţă o luptă între Dumnezeu şi Diavol. Dar oamenii sînt „orbi", ei nu ştiu, nu văd ce se întîmplă înjurai lor. Iar războiul forţelor subtile este de asemenea invizibil pentru ei. Unde are el loc? Care sînt ţelurile Iui? Lumea însăşi este acest război continuu şi cîmpul de operaţii îl reprezintă omul. Iată şi de ce am apelat la un termen militar precum e „atacul". Forţele întunecate nu trebuie niciodată subevaluate. Ele invadează în permanenţă şi se fac prezente în acele manifestări ale vieţii omeneşti unde controlul minţii este slab. Prin urmare, ce se întîmplă în decursul schimbului energetic inegal? În ce constă pericolul? Acest fenomen este numit frecvent „vampirism". Legendarii vampiri din poveste parcă se hrăneau cu sîngele propriilor lor victime. Ce fel de sînge beau şi ce fel de vampiri sînt? Astea sînt basme! Aşa ceva nu există! mi se va spune. Eu pot răspunde într-un singur fel: cît de mult aş vrea să fie acestea basme!
În realitate, desigur, ar fi fost mai adecvat să numim acest fenomen vampirism numai în cazul în care are loc un atac cu totul conştient, indiferent de felul în care îl resimţim. Astfel de cazuri există, se înţelege, dar sînt foarte rare. Fenomenul despre care vorbim în fapt s-ar numi mai propriu parazitism, o dorinţă conştientă sau inconştientă de a trăi pe socoteala altuia.

Noaptea strigoilor

     Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, 'care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta' (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate.

Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: 'Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului.

La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa' (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia 'fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor' (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor), Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie
Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni...

Superstitii populare despre moroi, strigoi si varcolaci.

 

Cu putin timp in urma, mass-media de la noi (si, probabil, nu numai), a „vuit” de o intamplare de prin Oltenia, unde satenii au dezgropat un „moroi”, dand foc inimii acestuia, iar cenusa amestecata cu apa (probabil, sfintita) a fost bauta de rudele mortului pentru a fi ferite de nenorociri si „bantuire”!
Dar ce este un moroi? Credinta populara romaneasca crediteaza pe morti cu puterea de a bantui - adica de a umbla pe aceasta lume dupa moarte - si a speria rudele, dusmanii si uneori chiar prietenii. Acestora, spun taranii, li se intampla numai lucruri rele din pricina moroilor: vitele se imbolnavesc, recoltele se imputineaza, pomii nu mai rodesc, iar oamenii sufera de diverse boli sau necazuri. Pentru a se feri de astfel de situatii nefericite, exista „din batrani” mai multe cai de a te pazi. Daca exista cea mai mica suspiciune ca mortul ar putea deveni moroi, taranii infig in mormantul proaspat, doi tarusi mai lungi, inclinati in forma de cruce.

In unele regiuni, moroii sunt numiti si strigoi, in altele pricolici; dar acesta din urma este un duh rau in care se presupune ca se transforma unii oameni dupa moarte si care ia infatisare de animal. Strigoiul este sufletul unui om mort sau viu, care s-ar transforma in timpul noptii intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care-i intalneste; in alte regiuni se spune ca si omul viu nascut intr-o zodie nefavorabila, care se afla in legatura cu diavolul si se ocupa cu vraji si farmece, este tot strigoi. Despre varcolaci se spune ca „mananca” luna sau soarele (la eclipse!).

Fie ca sunt numiti moroi, strigoi, varcolaci sau priculici, aceste duhuri rele au nascut o intreaga literatura populara de superstitii. Despre „strigoii vii”: acestia sunt sufletele unor oameni vii, adormiti, carora noaptea dupa primul cantat al cocosilor le iese sufletul pe gura si care nu-si amintesc ce au facut in timpul noptii, ci doar atunci cand cineva reuseste sa le raneasca sufletul materializat intr-un animal, o fiara salbatica, cand se trezesc poarta stigmatul acelei rani.
Strigoii se intalnesc, ca intr-un sabat al vrajitoarelor, in trei nopti deosebite: noaptea Sfantului Andrei, noaptea Sfantului Gheorghe si noaptea Sfantului Vasile. Se spune ca cei vii, dar numai cei nascuti sambata, ii pot vedea daca stau la panda in curtile sau clopotnitele bisericilor sau prin cimitire, numai pana la ultimul cantat al cocosilor, cand moroiul (strigoiul, pricoliciul) se intorc in morminte. Strigoii morti, moroii sunt mai periculosi decat strigoii vii; in Transilvania sunt identificati cu vampirii ce sug sangele celor vii in timp ce acestia dorm. Pentru a preintampina ca mortul sa se faca strigoi, in acea parte a tarii se obisnuieste a se pune mortului cate un bob de tamaie in fiecare nara. Daca se banuieste ca mortul s-a facut moroi, el este dezgropat si i se infige un tarus in inima. In unele zone, inima este arsa, cum am vazut mai sus.

Una dintre cele mai eficiente „arme” impotriva strigoilor este usturoiul, cu care se freaca usile, ferestrele, cosul de fum, gaura cheii, pentru a impiedica intrarea lor.
Aceste superstitii sunt - inca - raspandite pe teritoriul tarii noastre si acum, dar si in tarile invecinate, sub o forma sau alta. Daca nu le vedem pe toate (asa cum am vazut-o pe cea din Oltenia) asta nu inseamna ca superstitia nu exista si ca practicile de „aparare” nu se mai folosesc! Sa fim noi sanatosi!...
Sursa. Revista de Superstitii.

                                           E.M.O.un stil de viata

Emo-Kids

Termenul de “emo” vine de la "emotional" care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat.
“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora).
Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.

Scurt istoric al termenului:

La inceput (1985-1994) termenul de ‘emo’ era folosit in muzica, acesta fiind un subgen al rockului. Pe parcursul anilor, acest cuvant cunoaste un domeniu vast de intrebuintari.
Ascultatorii acestui gen de muzica au devenit ‘emo-kids’, felul in care se imbraca a devenit ‘emo-style’, felul in care se machiaza ‘emo make-up’ si presupun ca modul in care reactioneaza ‘emo-acting’.
‘EMO’ a fost folosit pentru a descrie trupe precum :

• Jimmy Eat World
• Silverstein
• Paramore
• The Used
• The Get Up Kids
• Taking back Sunday

Acestea au fost etichetate drept emo din diferite motive precum:

• ritmul cantecelor
• semnificatiile versurilor
• modul de a se imbraca sau machia a cantaretilor etc.

Multi fani nu sunt deloc de acord cu felul in care idolii lor sunt catalogati, negand cu desavarsire faptul ca acestia ar canta muzica “emo”.
Intr-un interviu, chiar Guy Picciotto, intrebat fiind cum se simte precum ‘creatorului genului de muzica emo’, a raspuns:
‘‘Nu recunosc aceasta atributie. Intotdeauna am crezut ca este cel mai retardat termen inventat .Stiu ca toate trupele urasc sa fie astfel etichetate. Se simt ofensati. Dar sincer, consider ca toate trupele din care am facut parte au fost punk-rock. Pentru mine nu are absolut niciun sens.”
“Se imbraca exclusiv in negru, refuza orice urma de dragalasenie, sunt teribilisti si le place sa-si picteze unghiile in negru” - asa ar descrie una dintre sutele de definitii din The Urban Dictionary notiunea de Emo Kid.

Cum se identifica un emo-kid / Modul lui de a se afisa in lume?

O alta definitie spune ca emo kid-u` e o mixtura intre un goth kid, un rock kid si un punk kid.
Acest individ poate fi recunoscut dupa ochii puternic conturati, coafurile rasta, parul relativ lung sau ciufulit, de culoare neagra, sau, eventual, in combinatii cu unele culori “ce sar in ochi”.
Se evidentiaza si prin felul lui de a se imbraca, purtand tot felul de combinatii ciudate de haine pe care oamenii nu le poarta, in general si poarta o geanta lunga tip postas.
De multe ori aceste persoane au tendita sa se izoleze, sa se considere inferioare celorlaltor persoane, sa fie aspre cu ele insele, toate acestea, culminand, uneori, cu ganduri sinucigase, foarte rar insa intamplandu-se acest lucru Acesta stare se manifesta in perioada adolescentei, sau perioada critica, asa cum o denumesc specialistii, cand tinerii, incercand sa se regaseasca, au sansa sa se simta frustrati.