Atlandita si cristalele ei

  Cristalele din Atlantida şi Triunghiul Bermudelor

  În contrast cu mizeria subterană a reptilienilor, saurienilor, creaturilor gri, la care ne-am referit până aici, există unele zone planetare care sunt porţi de vibraţie benefice cu alte lumi astrale, pe unde intră şi ies convoaiele de nave extraterestre menite să ajute omenirea în situaţia aceasta în care se află. O porţiune de pe suprafaţa Oceanului Atlantic, care este cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor, este o enigmă totală şi nu are prea multe dovezi lăsate în istorie. După cum se pare, multe întâmplări inexplicabile şi dispariţii au avut loc în această zonă particulară. Nici o explicaţie raţională nu a satisfăcut cerinţele oamenilor de stiinţă pentru a justifica în întregime întâmplările misterioase care au avut loc în Triunghiul Bermudelor de-a lungul multor sute şi sute de ani.

  Unde este Triunghiul Bermudelor? Mulţi dintre noi cred că Triunghiul Bermudelor este situat mai mult sau mai puţin în mijlocul Oceanului Atlantic, care a găzduit odată Atlantida. În timp ce mulţi eminenţi cercetători ai Atlantidei exprimă diferite opinii şi idei cât mai precise despre localizarea Atlantidei, noi am prefera să vă oferim ceea ce ne-a lăsat să citim Edgar Cayce, în 1932.
 „Poziţia… continentului Atlantidai era între Golful Mexic, pe o parte, şi Marea Mediterană, pe cealaltă parte. Dovezi ale acestei civilizaţii dispărute se pot găsi în Pirinei şi Maroc, British Honduras, Yucatan şi America. Acolo sunt niste porţiuni mai înalte… ce trebuie să fi fost odată o Zonă a acestui mare continent. Indiile Britanice de Vest, sau Bahamas, sunt porţiuni ale aceluiaşi continent, ce pot fi văzute în prezent. Dacă prospectarea geologică ar putea fi făcută în aceste locuri în special, sau mai ales în vecinătatea Golfului Stream şi în Bimimi, acestea ar putea fi încă determinate.”

  Este posibil, şi în multe cazuri înclinăm să credem ce a avut de spus Edgar Cayce, că, vorbind în mare, Atlantida a fost situată unde spune Cayce.

  Când Atlantida a fost distrusă, ea s-a scufundat în adâncul Oceanului. În timp ce acum templele ruinate găzduiesc jocul diverselor creaturi subacvatice, marile cristale de foc atlante, ce odată furnizau imensa putere şi energie ce se găsea în Atlantida, încă există, şi încă emit puternice raze de energie în Univers. Din nefericire, atunci când s-a produs dezastrul, câteva din cristalele de foc au fost parţial distruse, de unde rezultă că ele sunt capabile în prezent să proiecteze energia razelor lor numai la întâmplare. Ni se spune că fiecare crystal ar fi avut cel putin 20 de picioare înălţime şi mai multe în lăţime. În Atlantida, aceste cristale erau aşezate în serii de câte trei, astfel producând un vortex de energii cosmice de mare putere! Din timp în timp, câmpul de forţă emis de aceste cristale atlanteene „defecte” devine foarte puternic ca urmare a unor inducţii ,,inteligente”, şi orice avion sau navă ce cade sub influenţa lor se dezintegrează şi se transformă în energie pură, sau este transmutat şi teleportat într-o altă dimensiune. De aici provin inexplicabilele şi misterioasele dispariţii pentru care a fost blamată suprafaţa Oceanului cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor.

  Nişte cercetători au avansat teoria că multe dintre avioanele şi navele care au fost pierdute şi au dispărut în raza Triunghiului Bermudelor, au fost transportate printr-un fel de „Gaură Neagră” sau (pânză atemporală), şi teleportate în netimp sau o altă dimensiune. Aceasta este părerea lor, însă noi sugerăm, cu toată puterea, ca fiind simplul adevăr cel formulat în continuare. Acei indivizi care au fost la bordul avioanelor şi navelor cu care au dispărut, „teoretic şi în principiu” s-au întors în lumea spirituală. În câteva rare ocazii, au fost raportate nave care s-ar fi întors; membrii echipajului lăsând impresia că ar fi nebuni, incoerenţi şi murmurând povestiri furioase. Acestea
s-au întâmplat deoarece există anumiţi timpi când câmpul de forţă proiectat de cristale nu este suficient de puternic pentru a produce dezintegrarea totală. În schimb creează dezorientare mentală şi chiar demenţă.

  Peste dezastrele cristalelor de foc atlanteene, Cristalul Păstrător al Timpului încă stă de pază în ruinele templului atlant al vindecării. Marele Cristal Păstrător al Timpului nu-şi proiectează energiile în acelaşi fel ca cristalele de foc, pentru că este sigilat Hermetic (codificat mistic). Păstrătorul Timpului aşteaptă răbdător pentru timpul care este încă să vină, când, din nou, va juca rolul său important în evoluţia lumii.

  În 1970, Dr. Ray Brown, un practicant naturopathic (fitoterapeut) din Mesa, Arizona, mergând să facă scufundări cu nişte prieteni lângă insula Bari, în Bahamas, aproape de o populară zonă numită Limba Oceanului (ce a fost descrisă în emisiunea TV „În căutarea Atlantidei - făcută în 1979), după una din scufundări, separându-se de prietenii săi, s-a speriat când a ajuns întâmplător lângă forma stranie a unei piramide ce se contura într-o lumină verde-albăstruie. După cercetările ulterioare, Brown a fost surprins cât de netedă şi lucioasă era suprafaţa de piatră a întregii structuri, cu îmbinările dintre blocurile individuale, aproape de nedesluşit. Înotând în jurul cupolei, pe care Brown o credea a fi din lapis lazzuli, a descoperit o intrare şi a decis să-i exploreze interiorul. Trecând printr-un culoar îngust, Brown a ajuns în final într-o mică cameră dreptunghiulară cu tavan piramidal. A fost total uimit că această cameră nu avea alge şi nici corali crescuţi pe zidurile interioare. Erau complet curate. În plus, deşi Brown nu a adus cu el nici o lanternă, el a putut totuşi să vadă tot ce era în încăpere în mod normal. Încăperea era bine luminată, dar nu de la o sursă care să fie vizibilă. Atenţia lui Brown a fost atrasă de o tijă metalică dură, de trei ţoli în diametru, ce era suspendată între vârful camerei şi o piatră preţioasă roşie cu multe faţete, ascuţită spre vârf. Direct sub această vergea şi piatră preţioasă, poziţionată în mijlocul camerei, era aşezată o piatră sculptată, placată cu pietre preţioase pe care erau înscrisuri (scrieri) metalice retuşate cu bronz colorat. Pe această placare, acolo unde se împerechează forţa vieţii în sculptură, mâinile, de culoarea bronzului, apar înnegrite şi arse, ca şi cum ar fi fost expuse la o căldură colosală. Ţinută în mâini, patru picioare mai jos de limita de sus a vârfului pietrei preţioase, se află o sferă de cristal, cu un diametru de 4 inci ... Brown a încercat să despridă vergeaua şi piatra roşie, dar nu a reuşit. Întorcându-se spre sfera de cristal, a constatat, spre uimirea sa, că aceasta s-a desprins uşor din mâinile de bronz ce o susţineau. Cu sfera de cristal în mâna dreaptă a plecat din piramidă, făcând cale întoarsă. În timp ce se îndepărta, Brown a simţit o prezentă nevăzută şi a auzit o voce ce i-a spus: „never return!” - să nu te mai întorci niciodată!Datorită fricii ca neobişnuitul său premiu (comoara găsită) să nu-i fie confiscat de Guvernul American, Dr. Brown nu a relatat nimănui întâmplarea cu strania sferă de cristal şi nici despre experienţa sa până în 1975, când a expus-o pentru prima dată la un seminar psihologic din Pheonix. De atunci, sfera de crystal a mai avut doar câteva apariţii publice, dar cu fiecare ocazie oamenii care au văzut-o au avut experienţe stranii, fenomene asociate cu sfera de cristal.

  În adâncul formei de cristal priveşti spre trei imagimi piramidale, una în faţa alteia, în mărime descrescătoare. Unii oameni, care intră într-o meditaţie profundă asupra constiinţei, sunt capabili să discearnă 4 piramide în prim-planul celorlalte trei. Elizabeth Bacon, un psiholog din New York,
a afirmat în timpul transei, că „Sfera de cristal a aparţinut odată lui Toth, zeul egiptean, ce este responsabil pentru îngroparea locului secret al cunoştinţelor de la Giza, lângă cele trei mari piramide”. Poate că poziţia celor trei imagini piramidale din sfera de cristal deţine mult râvnita cheie pentru a găsi o a patra, încă negăsită, piramidă subterană ce ne va conduce spre sala Înregistrărilor. Cine ştie! Privind la sferă din alt unghi, imaginile interne se descompun în mii de linii micuţe. Brown consideră că acestea dovedesc electricitatea în natură, precum nişte forme de circuit microscopic. Din alt unghi, şi în condiţii speciale, mulţi oameni pot vedea un mare ochi uman privind fix şi calm spre ei. Acest ochi a fost fotografiat.

  Sfera de cristal a Dr. Brown a fost sursă pentru o mare varietate de întâmplări misterioase şi paranormale. Oamenii au simţit o briză sau adiere aproape de ei, sau mândouă, căldură şi frig, înconjurându-i la distanţe variate. Alţi martori au observat fantome de lumină, au auzit voci sau au simţit senzaţii stranii şi furnicături ce îi înconjurau (este şi firesc să se petreacă asemenea fenomene în preajma unui crystal activ, mai ales a unei sfere, codată /codificată să vibreze în raport cu altă dimensiune) (NN). Acul busolei, când este plasat lângă sfera de cristal, se învârte în sensul invers acelor de ceasornic, şi după aceea începe să se învârtă în sens contrar, dacă este mutat numai câţiva inci. Metalele se magnetizează temporar când vin în contact cu sfera. Nu există nici un exemplu de caz în care vindecarea să nu fi avut loc doar prin atingerea Sferei - toţi cei care au făcut-o, s-au însănătoşit.

  Noi putem specula doar de ce a fost creată sfera de cristal şi care este rolul ei jucat în piramida subacvatică descoperită de Ray Brown! Dacă, aşa cum bănuim, această suprafaţă a apei a făcut parte din continentul Atlantidei, atunci ce alte comori îngropate îi mai aşteaptă pe viitorii scafandri? Posibilităţile sunt nesfârsite. Cercetările seismografice, făcute în Oceanul Atlantic, au arătat că sunt multe deviaţii şi contururi inexplicabile pe fundul Oceanului.

  La această dată, nici o explorare serioasă nu poate promite să găsească cu exactitate ceea ce este dorit a fi găsit pe fundul oceanului. Probabil că Piamida lui Brown din Bahamas era o parte din Atlantida. Este sugerat faptul că această piramidă scufundată atrage, acumulează, şi chiar generează forme ale energiei cosmice. Tija suspendată are rolul de a conduce energiile accumulate în cupolă. Faţetele cristalului roşu de la capătul ei aveau rolul de a concentra şi proiecta energiile spre sfera de cristal aflată sub el. Mâinile înnegrite şi arse ne arată dovezile transferului de energii, probabil eliberarea amplificată a acestor energii, în timp ce sfera de crystal acţiona ca un imens acumulator, dar şi ca instrument de control al acestor energii.

  În 1933 Edgar Cayce sugera, în două înregistrări, că atlanţii deţineu nişte forme speciale ale energiei atomice şi forţe radioactive necunoscute omenirii astăzi. Prin aceeaşi formă de foc corpurile indivizilor au fost regenerate prin ardere, prin aplicarea razelor de la piatră (cristal), influenţe care ar fi distructive pentru un organism animal. Deci, corpul era adesea reîntinerit şi reţinut în aceste ţinuturi până la o eventuală distrugere, alăturându-se oamenilor ce făceau rele pe pământ sau alăturându-se lui Belial pentru distrugerea finală a acestui pamânt. În acest fel entitatea pierdea puterea şi vibraţia sa. La început nu au fost folosite cu intenţie şi nici cu scop distructiv. Mai târziu au fost folosite pentru ascensiune şi pentru puterea în sine de către unii preoţi dornici de preamărire.

  Şi Cayce a continuat: „Pentru a descrie modul de construcţie al pietrei (cristalului), noi am găsit că a fost un mare cilindru de sticlă (cum am denumi noi azi) modelat în aşa manieră pentru ca cupola sau forţa concentrată între capătul cilindrului şi bolta însăşi… Aşa indică înregistrările despre moduri asemănătoare de construcţie existente în trei locuri de pe pământ, care sunt astăzi: în porţiunea scufundată a Atlantidei, sau Poseidonia, unde o porţiune a templului poate fi descoperită sub nisipul şi algele mării - lânga ceea ce este cunoscut ca Bimini, pe coasta Floridei; (al doilea) în scrierile din templele Egiptului, unde entitatea a acţionat în cooperare cu alţii cu scopul de a conserva înregistrările care veneau de pe pamântul unde au fost păstrate (prin transfer informaţional-energetic); şi (al treilea), înregistrările ce au fost duse unde este acum Yucatanul, în America, unde aceste pietre (despre care se ştie atât de puţin) sunt acum, şi care au fost descoperite în decursul ultimelor luni (20 decembrie 1933).

  O particularitate interesantă a informaţiilor de mai sus este referirea la Bimini. În 1969 paşii au fost conduşi pe fundul Oceanului pentru a descoperi Bimini. Aceasta s-a crezut dintotdeauna că face parte din Atlantida, cu toate că ea apare ca o mică depresiune sau loc unde au avut loc explorări (?). Dar realitatea nu este chiar aşa şi nu înseamnă că balanţa probabilităţii este întoarsă spre presupunerea că Atlantida nu a fost decăt o legendă. Aceasta, în realitate, este un fapt istoric.

  Între timp, avariatele cristale de foc atlante vor continua, din când în când, să afecteze avioanele şi navele care trec prin zona numită Triunghiul Bermudelor (Bermuda Triangle).

Dragoni

Mituri si legende despre dragoni

In mitologia egipteana zeul lumii de sub pamant (conform aceleiasi mitologii acesta era locul in care se duceau oamenii dupa ce mureau), Osiris era reprezentat de un dragon. In mitologia greaca, dragonii apareau intotdeauna ca aparatori ai unui lucru sau loc ori devorand pe cineva. In mitologia europeana un dragon arata ca un sarpe si era o creatura legendara. Atat in mitologia estului cat si in cea a vestului se credea ca dragonii sunt responsabili pentru producerea eclipselor.

In legendele bulgare dragonii aveau corpuri de sarpe inaripat si posedau trei capete. Exista si un dragon alb care, conform acelor legende, putea sa se transforme intr-o pasare numita O-Goncho. Dragonul are un rol foarte important in legenda lui Arthur.

In folclorul romanesc sarpele care are puterea de a se transforma in dragon are un rol negativ. Vechii greci si romani venereau dragonii pentru intelepciunea lor si se temeau de ei din cauza puterilor pe care acestia le posedau. In miturile babiloniene Tiamat, intruchiparea haosului, era descris ca un dragon extrem de puternic. Dragonul este simbol al autoritatii. Pentru a-si arata autoritatea si superioritatea in fata celorlalti, membrii familiilor imperiale si nobilii purtau mantii cu insemnul dragonului pe ele.

Dragonii au fost considerati pentru o perioada lunga de timp fiinte malefice, distrugatori de orase, bestii care scoteau flacari pe nari. Aceste "calitati" ale dragonilor au facut ca multi cavaleri sa incerce sa omoare dragonii, iar pe baza acestor lucruri s-au scris multe legende. Foarte multi cavaleri au inceput sa inventeze povesti despre cum s-au luptat sau cum au omorat dragoni...

Aproape orice tara din lume are cel putin o legenda cu sau despre un dragon. In cele mai multe dintre legende dragonii reprezinta forte ale raului sau sunt bestii care traiesc pentru a pedepsi oamenii. Ei nu pot fi multumiti decat prin sacrificiul uman.

Una dintre cele mai temute bestii din Grecia si Roma era Hydra, un dragon cu multe capete si a carui respiratie era otravitoare. In basmele si in poeziile medievale dragonii erau creaturi periculoase in care nu puteai avea incredere. Oamenilor care au trait in Epoca Medievala le placea sa se sperie unii pe ceilalti cu povesti despre dragoni.

Oamenii sunt fermecati de aura de mister pe care o dau dragonii, de magia lor, de miturile si legendele care s-au scris despre ei.

Lupul in mitologia romaneasca!

  Titlul subiectului: Lupul in mitologia romaneasca si nu numai

Chiar daca este un animal inca viu care traieste si respira pe acest pamant,Lupul a devenit de-a lungul timpului o creatura mitologica,o forta supranaturala,imbracand aura unei legende.

Simbol solar sau faptura a Noptii,intruchipand binele sau raul a intruchipat mereu confruntarea de forte chtoniene si astrale.

Cum putem demonstra influenta acestui animal asupra civilizatiei noastre?
Foarte simplu - privind in trecut la stramosii nostri daci si romani!
Toata lumea cunoaste legenda lupoaicei care i-a hranit pe Romulus si Remus -primele personalitati istorice sau nu dintr-un lung sir care va supune lumea.
De asemenea este foarte bine cunoscuta afinitatea poporului dac pentru acest carnivor feroce reprezentat in stindardul geto-dac(lupul cu coada de sarpe) de pe columna lui Traian.In societatile traditionale stindardul semnifica "sufletul" acelui popor!

Lupul a insemnat intotdeauna la popoarele barbare (vezi germani,scandinavi,celti) salbaticia,nesupunerea,darzenia dar mai presus de toate libertatea!
A fost prezentat de-a lungul istoriei in diferite chipuri -adorat si urat,aducand vise premonitorii sau vanat cu salbaticie,Lupul a scris in "aventura" lui o adevarata saga.
Iata cateva "chipuri" pe care le-a imbracat : simbol solar al luminii,erou razboinic initiatic in legende,stramos mitic(la nordici si greci),animal psihopomp(mitul Lupului Alb,Hades imbraca haina de lup,zeul mortii la etrusci avea urechi de lup,Osiris invie sub forma unui lup),simbol chtonic(lupoaica care a "intemeiat" Roma),lycantropul devorator de astre(la noi si la bulgari celebrul varcolac).
Lupul mai reprezinta autoritatea spirituala.Simbolul apoi a devenit "lupul cel rau"-balaurul(rau numai pentru cei ignoranti)
Multe popoare si-au legat numele de al sau (daos=lup in frigiana),dar "urmele" sale se fasesc in toata Asia Mica,in Tracia


Am incercat sa fac o sinteza.Voi reveni cu mai multe detalii si informatii.
Orice comentarii si mai ales completari sunt binevenite.Mai ales din partea Lupului
Cert este ca dacii si romanii au trait sub zodia lupului.Poate ca inainte de asta celebra triada mistret-lup-urs facea legea in materie de spiritualitate pe vechile plaiuri mioritice si nu numai!
Ai pus mana pe o bilblie si te crezi dumnezeu!
Ai grija de tine si de cei la care ti!

Vampirii

Studiu de caz: Vampirii.

27/03/2009

Traim într-o lume în care vampirii ne-au invadat.
Si ma gândesc strict la cartile si la filmele cu si despre vampiri. De fapt, cartile au fost primele, iar pe baza lor au fost create filmele, respectiv serialele.

Dar sa ne întoarcem putin în timp. Perioada secolelor XVII-XVIII surprinde Europa de Est în completa isterie a vampirismului. Cei mai renumiti vampiri europeni sunt upirul rus, vârcolacul grecesc si strigoiul românesc. Conform legendelor, strigoii reprezinta spriritele unor persoane care au murit si s-au reîntors printre cei vii. Însa spre deosebire de upiri sau de vârcolaci, strigoii erau nevoiti sa treaca prin mai multe stagii înainte de a se întoarce pe Pamânt. Într-o prima faza, strigoii erau invizibili si îsi manifestau prezenta prin mutarea unor obiecte sau prin furtul mâncarii. Dupa o anumita perioada de timp ei deveneau vizibili, luând înfatisarea unei persoane în viata. Se credea despre ei ca nu paraseau casa în care au ajuns prima data si ca se hraneau cu sânge. În perioada imediat urmatoare întoarcerii lor pe Pamînt, strigoii traiau în sicrie, fapt care permite uciderea lor prin arderea corpului. Dupa sapte ani puteau trai oriunde, luând înfatisare umana si începând, practic, o noua viata.

Conform mitologiei, fiecare vampir a fost la un momentdat om. Vampirii se hraneau cu sânge si vânau numai noaptea. De obicei, erau beneficiarii unor incisivi puternici si ascutiti, cu ajutorul caror îsi muscau victimele de gât.

Fie aveau o imaginatie bogata, fie erau stramosii televiziunii românesti, oamenii acelor timpuri se plângeau permanent autoritatilor cu privire la prezenta vampirilor; se ajunsese chiar sa se deshumeze mortii. Iar aceasta nebunie a dus chiar la realizarea unor studii academice, studii ce l-au inspirat si pe irlandezul Bram Stoker în scrierea cunoscutei sale carti- “Dracula”. În ciuda faptului ca e departeeeeee de realitate, cartea a prins la public, actiunea fiind plasata în Transilvania, într-o regiune plina de mister, bazându-se pe brutalitatea caracteristica si bine-cunoscuta a lui Vlad Tepes.

Asadar, Stoker a influentat puternic si ireversibil perceptia oamenilor referitoare la fantasticii vampiri. Dar nu a fost singurul; nici tanti Anne Rice nu s-a lasat mai prejos, scriind multe, multe carti despre dintosi: “Interviu cu un vampir”, “Vampirul Lestat”, “Povestea hotului de trupuri”, “Vampirul Armand”, “Merrick” s.a.

Filmele si serialele cu vampiri sunt si ele numeroase, asa ca aici voi scrie doar câteva titluri: “Dracula” (aici sunt mai multe variante, din ani diferiti), “Black Sunday”, “Martin”, “Interview with the vampire”, “Subspecies”, “Dance of the vampires”, “Blade”, “Queen of the Damned”, “Underworld”, “Buffy- the vampire slayer” si, recent, “Twilight”, “True Blood”.


Si pentru ca în lumea întreaga au facut furori, nascând chiar controverse, voi încerca ca în urmatoarele rânduri sa compar True Blood cu Twilight. Am citit cartile seriei Vampirii Sudului (Charlaine Harris), dupa care este inspirat serialul ‘True Blood’ ( bine, de fapt o astept pe a 5-a ..vine zilele astea ) si am vazut si primul sezon al productiei HBO. De asemenea, am citit si primele doua carti ale seriei Amurg (Stephenie Meyer), iar filmul bazat pe prima carte abia astept sa îl vad. ( aici contez pe Maria ) asa ca eu cred ca as putea spune 2-3 vorbe …

Buuun. Asemanarile mai întâi.

-ambele prezinta povestea de dragoste dintre o muritoare si un vampir.( Sookie Stackhouse- Bill Compton, respectiv Bella Swan- Edward Cullen )
-în ambele exista fiinte ‘altfel’; ma refer aici la vârcolaci.
-vampirii ramâneau pe durata vietii de vampir la vârsta pe care o aveau în momentul transformarii.
-vampirii pot rezista fara sa consume sânge uman.( chiar daca depun un anume efort )
-vampirii au anumite calitati deosebite; de exemplu: viteza.
-Bill si Edward sunt iubitori, grijulii.
-atât Sookie, cât si Bella atrag atentia si altor vampiri.( Eric, respectiv clanul Voulturilor )

Deosebiri:
-în timp ce în True Blood Sookie e telepata, în Twilight Edward e cel care poate auzi gândurile oamenilor. Însa exista si exceptii: Sookie nu poate auzi gândurile vampirilor, iar Edward nu poate auzi gândurile Bellei.
-Bill se apropie mai mult de varianta mitologica a vampirului; nu poate iesi la lumina zilei. Edward poate sta afara în timpul zilei, însa nu direct sub razele soarelui, acest lucru provocând o stralucire de diamant a pielii sale.
-în True Blood scenele de sex sunt nelipsite. În Twilight nu e asa. Aici poate contribui si faptul ca Sookie si Bill sunt adulti, iar Bella si Edward sunt (sau cel putin arata. Ma gândesc aici la Edward, care are mai mult de 100 de ani) la vârsta adolescentei.
-în Twilight muscatura de vampir ducea în mod sigur la transformare, cel muscat era otravit. În True blood transformarea avea loc dupa ce victima era aproape golita de sânge, iar apoi “servea” din sângele unui vampirut. De asemenea, tot aici, sângele de nemuritor cu colti avea numeroase proprietati neobisnuite. (vindecatoare, afrodisiace, halucinogene)

Si multe ar mai fi de zis.. Dar pentru a-ti face o idee de început e de ajuns. Cert e ca pe mine m-au acaparat ambele serii.
Si tot referitor la vampiri în general, se pare ca exista un sâmbure de adevar… sau cel putin e vorba doar de niste boli rare care au hranit superstitiile oamenilor.

* Porfiria- se caracterizeaza printr-o neregularitate în producerea unui pigment bogat în fier în sânge. Oamenii care prezinta forme severe de porfirie sunt extrem de sensibili la lumina, au dureri abdominale si pot suferi chiar de un delir acut. Se spune ca un posibil tratament împotriva acestei boli l-ar reprezenta consumul regulat de sânge, dar nu exista nici o proba în acest sens. Unii bolnavi pot prezenta o înrosire accentuata a gurii si a dintilor. Boala este ereditara.

* Catalepsia- prezinta o conditie psihica specifica, asociata cu epilepsia, schizofrenia. În timpul unei crize de catalepsie, musculatura devine foarte rigida, corpul se întareste accentuat, bataile inimii scad, iar respiratia devine tot mai înceata. Astazi, medicii stiu cum sa trateze aceasta boala, dar în trecut oamenii se luau dupa aparente, considerându-i pe bolnavi ca fiind morti si chiar îngropându-i. Asadar, nu este deloc de mirare ca unii morti se ridicau din sicrie.

Oameni bolnavi, numeroase legende si o imaginatie bogata… vampirii vor exista mereu în lumea fantastica a unui pasionat de lectura ori de filme.

Varcolacii

In folclorul din toata lumea, un varcolac este un om care are capacitatea de a se transforma intr-un lup neobijnuit de fioros.Activ numai noaptea si deseori(nu intotdeauna) cand e luna plina,devoreaza barbati,femei,copii si vite sfasiindu-le gatul cu ghearele si cu colti.In unele legende,un om care devine varcolac este fara voia sa victima unor gene negative,a unui blestem sau a muscaturii unui alt varcolac.Oricat ar detesta raul pe care il face,nu poate sa isi controleze faptele.In alte legende,un vrajitor rau ia decizia constienta de a deveni varcolac-deseori folesind o curea fermecata sau o alifie speciala- ca sa isi poata indeplini faptele,de obicei aliat cu Diavolul Twisted Evil.Desi varcolacii sunt aproape in totdeauna barbati,exista legende despre femei si copii-lup.Povestile despre oameni-lupi exista inca din Antichitate.Mitologia greaca vorbeste despre un tiran insetat de sange pe nume Lycaon care l-a infuriat pe Zeus dandu-i carne de copil.Drept pedeapsa,Zeus l-a transformat pe Lycaon in lup,desi acesta pastrand trasaturi omenesti.Aceasta poveste este sursa cuvantului "licantrop",un alt termen pt. varcolac.Scriitori greci din secolul al IV'lea i.Hr descriau credinta oamenilor in varcolai,pana in secolul I i.Hr. istoricul roman Pliniu scria despre existenta creaturii in fapt real.Legendele si credintele despre varcolaci erau bine impamantenite in Europa pana in Evul Mediu timpuriu.Surprinzator,imaginea varcolacului in acesta vreme nu era deloc negativa.In timp ce in unele povesti mamele vitrege si raufacatorii se dovedeau varcolaci,in altele varcolacul putea fi erou,sfant sau personaj comic.Intr-o renumita poveste din Franta,cand un nobil ii marturiseste sotiei sale ca este varcolac,ea si iubitul ei ii furau hainele.Neputand sa revina la forma umana fara haine,nobilul ramane ca prizonier ca lup.Ajunge un animal domestic al regelui pana cand adevarul iese la iveala.Ii sunt date hainele inapoi,femeia rea si iubitul ei sunt izgoniti si nobilul varcolac triumfa.Intr-o alta legenda,oamenii dintr-un satuc sunt uimiti sa vada un lup fugind pe strada principala si sarind pe o bucata de carne agatata la uscat.Ratandu-si tinta,lupul cade intro fantana,cand sateni se uita in fantana,nu vad decat o femeie goala foarte stanjenita!Totusi,pana in secolul an XVI'lea varcolacii nu mai erau infatisati ca eroi sau ca personaje amuzante...in schimb ,erau priviti ca o adevarata amenintare.Persecutia vrajitoarelor castigand teren in toata Europa,zeci de oameni din Franta,Germania,Elvetia si Italia erau arestati,judecati si executati pt. ca erau varcolaci.Vanatorii de vrajitoare sustineau ca varcolaci erau defapt vrajitoari sau vrajitoare care au incheiat un pact cu Diavolul ce le permiteau sa devina lupi.Acuzati de fapte ingrozitoare,de crimain masa de canibalism,multi dintre presupusi varcolaci marturiseau sub tortura.In aceasta perioada au fost publicate peste o duzina de carti despre oameni-lupi.Multi au descris cum un vrajitor se pregatea pt. transformare dandu-si jos hainele si dandu-si pe corp cu alifie magica facuta din radacina de belandona,umbra noptii,sange de liliac,sclipeti,maselarita,funingine si un amestec de alte ingrediente la fel de neplacute.Apoi,vrajitorul purata o piele de lup sau o curea fermecata si rostea incantatii catre Diavol,care ii acorda puterea supranaturala si viteza cu care sa isi satisfaca pofta de carne si sange de om.Nu este o coincidenta faptul ca procesele varcolacilor aveau loc in locuri unde lupii reali erau o adevarata problema.Populatiile de lupi devenisera in numar mare in Europa continentala dupa ce marea ciuma din secolul XIV'lea a condus la abandonarea terenurilor folosite in trecut in agricutura.Desi era mai mult probabil ca lupii sa atace vite si nu oameni,acestia faceau din cand in cand si victime umane si adesea accidente erau de obicei atribute varcolacilor.In Anglia,unde oamenii-lupi disparusera pana in secolul XIV'lea,povestile despre varcolaci erau destul de rare.